Un "nene" imbracat in maieu, tatuat pe brat si cu un lant gros la gat s-a prezentat la sediul unui dezvoltator imobiliar si a solicitat sa cumpere un apartament intr-un ansamblu rezidential. Omul a aratat ca are bani sa plateasca: o sacosa de plastic plina cu 300.000 de euro.
Directorul de vanzari l-a cantarit din ochi si i-a cerut un pret mult mai mare, facandu-l sa se razgandeasca. A evitat astfel sa ii spuna in fata "nu pot sa aduc un cocalar intr-un cartier select, ca pun clientii pe fuga".
Din punct de vedere al corectitudinii politice, potentialul cumparator a fost discriminat. In fond, el are dreptul sa fie ceea ce in argou numim "cocalar", termen ce cuprinde un anumit set de atitudini, comportamente, gusturi, acesorii vestimentare. Si care nu a fost (nici nu poate fi) declarat ilegal.
Business vorbind, directorul de vanzari al companiei imobiliare a luat o decizie justificabila. Daca ar fi vandut un apartament acelui solicitant, ar fi castigat 300.000 de euro, dar risca sa piarda mult mai multi bani, indepartand posibili clienti care nu accepta vecini cu gusturi dubioase.
In aceeasi maniera, mari producatori auto isi selecteaza clientela, pentru a nu se trezi ca din masinile scoase de ei pe piata rasuna manele ori sunt aruncate pachete de tigari. Cum ramane cu dreptul marlanilor de a-si lua Ferrari? este intrebarea la care DailyBusiness.ro va invita sa raspundeti.
ATENTIE: Campurile notate cu (*) sunt obligatorii!
Comentariul lui: Bortan Horea (26 September 2009 09:53)
As raspunde printr-o expresie folosita prin cluburi : "Clubul isi rezerva dreptul de a-si selecta clientela".
In foarte multe situatii, utilizatorii produsului/serviciului tau sunt cei mai puternici promotori ai marcii. In momentul in care tu iti creezi un brand, o imagine, ai dreptul dar, mai ales, OBLIGATIA de a-i mentine perceptia valorii in mintea potentialilor tai clienti.
Din punct de vedere al comportamentului business, incerc sa nu ma las cuprins de stereotipuri si sa tratez la fel. Insa personal, rejectez ORICE nu intra in sfera mea, in eul meu intim. Conduc o masina pe care o consider ELEGANTA si RAFINATA. Daca as vedea un cocalar in aceeasi marca, poate nu as simti la fel. Citisem un mesaj pe net al lui Mihai Bendeac referitor la cocalari si, din pacate, avea dreptate. Iar cel mai trist lucru este ca modul LOR de viata incepe sa fie din ce in ce mai agreat, mai ales datorita accesului liber la informare. Acceptam si slavim in presa comportamente gen Monica Columbeanu care considera ca justifica comportamentul iresponsabil la volan prin numarul CP ai masinii. DUMNEZEULE. Asta suntem, mai nou.
Pacat. Avem atat de mult de oferit fata de alte popoare...si ne batem joc de noi
Comentariul lui: Pop Emil (28 September 2009 15:11)
Business vorbind ai dreptul sa fii ceea ce te taie capul cat te tine punga.
Iar ceilalti au dreptul sa se tina departe de tine cat mai mult posibil, daca nu considera in avantajul lor sa fie asociati cu persoana matale.
Dragoste cu sila nu se poate.
Comentariul lui: Adrian Popescu (29 September 2009 23:38)
Lucrurile si situatiile trebuiesc odata si odata sa inceapa a fi tratate si prin prisma moralului si imoralului , nu numai prin prisma legalului si ilegalului .
Personal as fi procedat la fel . Sint multi oameni pe care eu i-as arunca la periferia societatii si la propriu si la figurat pentru ca nu reusesc sau mai rau nu vor sa se integreze intr-o societate care incearca sa se indrepte intr-o directie normala , morala si de buna cuviinta . Pentru anumite situatii este necesar sa avem coloana vertebrala si taria de a nu accepta linga noi oameni care nu fac cinste societatii . Din pacate in Romania sint din ce in ce mai multi ......
Comentariul lui: BacoviaJR (14 December 2009 17:31)
Mi se pare o discriminare pe la spate.Nu sunt de acord cu ceea ce a facut susnumitul dezvoltatorul imobiliar.Fiecare are dreptul sa se comporte cum vrea sa se imbrace cum vrea atat timp cat nu ofenseaza pe nimeni din preajma lui.Deci da fiecare are dreptul sa fie cocalar.
Comentariul lui: Belciuganu Alexandru (13 January 2010 21:12)
Jos cu cocalarii!
Pacat,mare pacat,enorm de multi muncesc 24/24h si mor de foame si astia nu fac nimic toata ziua si au kilograme de aur,palate si bolizi la poarta.
Comentariul lui: Pop Emil (14 January 2010 17:58)
BacoviaJR (14 decembrie 2009 17:31) zice:
Mi se pare o discriminare pe la spate.Nu sunt de acord cu ceea ce a facut susnumitul dezvoltatorul imobiliar.Fiecare are dreptul sa se comporte cum vrea sa se imbrace cum vrea atat timp cat nu ofenseaza pe nimeni din preajma lui.
Corect, zic eu, atata timp cat nu ofenseaza pe nimeni... dar daca ofenseaza....? asta e chestiunea, domnu Bacovia Junior!
Si Belciuganu Alexandru (13 ianuarie 2010 21:12) zice:
Jos cu cocalarii!
Pacat,mare pacat,enorm de multi muncesc 24/24h si mor de foame si astia nu fac nimic toata ziua si au kilograme de aur,palate si bolizi la poarta.
Nici matale n-ai dreptate, cum nu fac nimic?
Fac tovarasii, fac! Dau spaga si iau mita. Business cu traficul de influenta, asta fac.
Comentariul lui: ion (24 January 2010 04:27)
off dumnezeule ceva mai creativ si educational nu puteati gasi? si te miri de ce in cativa ani da faliment firma ferari si maisus mentionata agentie imobiliara... pentru ca ei ne mai scot pe noi din belele cu banii si auru lor da vad ca unii de aicia is plante si nu gandesc:)) no offence nu sunt un cocalar ordinar dar voi sunteti rasisti poate cum noua nu ne plac gesturile lor asa nu le plac nici lor gesturile noaste PEACE:))
@BacoviaJR, cum nu deranjeaza asta pe nimeni ? Daca a venit in maieu acolo, e clar ca o sa-ti puna manele de la balcon. Sau pe tine nu te deranjeaza manelele ? :))
Comentariul lui: Ciprian (09 February 2010 15:49)
Sincer nu am nimic personal cu acesti "cocalari", in ansamblu nu ai putea sa zici ca e neaparat cocalar, sunt si alte persoane care poarta maieuri si stau cu lantu la gat si au un tatuaj, sa ne uitam la lumea Hip-hop, nu e mare diferenta de vestimentatie, lookul nu poate si nu va determina vreodata comportamentul in societate a unui individ, intradevar poate spune multe despre el, dar nu despre caracterul lui. Am un tatuaj pe bratul drept, de la umar pana la incheietura, vara port maieu, iar cand sunt la job am costum pe mine , cravata , iar nu cred ca daca o persoana din anturajul meu atat business cat si personal ma judeca dupa acel tatuaj facut ca un act de rebeliune in tinerete sau ca la temperaturi ridicate prefer un maeiu in loc de un tricou. Sunt deacord ca sunt din ce in ce mai multi cocalari si prost educati, dar trebuie sa cad de acord, chiar daca doare , ca asa cum sunt ei ajuta la economie, tin anumite afaceri sa functioneze.Nu poti judeca doar dupa look in concluzie.Directorul de vanzari a tras concluzii pripite spun eu, o simpla discutie ar fii putut face ca acea decizie de a mari pretul sa fie anulata.Pe balcon putea fii un Bach dimineata si un Vivaldi seara, nu?
Comentariul lui: Marian (09 February 2010 18:54)
Articol de beletristica. Fictiune.
Cine refuza 300 mii euro cash? Sa fim seriosi...
Opiniile exprimate de autorii blogurilor le apartin in exclusivitate, iar DailyBusiness.ro nu isi asuma vreo responsabilitate in legatura cu acestea