Primul om care a murit de oboseala produsa de job se spune ca ar fi fost un primar japonez. Legenda a functionat multa vreme si pe post de banc, in antiteza cu lenea proverbiala a omologilor romani. Intre timp, bancul comunist a devenit realitate capitalista.
Managerul de audit Raluca Stroescu de la Ernst&Young, 29 de ani, a murit in urma unei perioade prelungite de solicitare maxima la job. Firma si medicii neaga vreo responsabilitate (logic, pana cand un verdict judecatoresc ar demonstra contrariul), insa colegii si prietenii acuza practicile inumane de la job-ul Ralucai, care ar fi adus-o intr-un punct de epuizare maxima.
Citez dintr-un articol "mesianic", publicat in urma cu exact doi ani de Business Magazin: "Ore nepotrivite de lucru? Nu mai exista. Tot mai multi romani lucreaza noaptea, in week-end-uri sau nu-si mai iau concedii: incapatanarea de a ramane competitiv, ca angajat sau ca patron, transforma noaptea in zi si timpul liber intr-o notiune cu totul relativa, tinand de la momentul ultimului deadline pana la inceputul lucrului la urmatorul proiect".
Dincolo de controversele care vor insoti ancheta cu privire la cazul Stroescu, ceva este, deja, foarte clar. Romania a intrat, pe nesimtite, pe panta transformarilor dictate de evolutiile economice. Progresele post-tranzitie se simt, clasa de mijloc a prins contur, insa toate sunt efectul a multe ore de munca suplimentare din partea multor manageri cu raspunderi adesea exacerbate fata de normele aprobate de medici. Dar in linie cu business-planuri indraznete, pe o piata in fierbere, unde de obicei se impun cei mai perseverenti.
Alternativa exista, iar exemplul vine, din nou, din Vest. Se numeste "downshifting" - mai putin pentru job, si mai mult pentru mine.
Peste ceva timp, cand pietele se vor aseza, companiile isi vor aminti cu nostalgie de anii acestia, cand cresterile de 50-100% erau la ordinea zilei. Pe de alta parte, managerii isi vor aminti, dupa caz, de perioadele in care nu si-au vazut copiii la fata cu saptamanile, sau de cele in care, pentru cateva zile in plus cu familia, au ratat oportunitati in cariera.
Alegerea intre cele doua extreme le este rezervata doar celor puternici, pentru ca mediocrii se aduna la mijloc, acolo unde nu deranjeaza pe nimeni. Nu stiu ce fel de persoana a fost, dar cu siguranta Raluca Stroescu n-a fost mediocra.
ATENTIE: Campurile notate cu (*) sunt obligatorii!
Comentariul lui: Alex David (25 aprilie 2007 15:05)
Exista liberul arbitru, nimeni nu te obliga sa te extenuezi muncind. Este adevarat, in capitalism exista presiunea pietei si a clientilor, dar ai dreptul sa alegi... nu mai traim in sclavie. Este un eveniment trist, dar mai trist este ca acest eveniment sa fie speculat de media si transformat in senzational.
Comentariul lui: Alina (25 aprilie 2007 15:40)
Probabil este vorba tot despre mentalitatea unei tari nesigure pe ea, financiar vorbind. "Lucrez foarte mult, ajung sus si devin stabil" a devenit un crez, e un fel de disperare in a-ti asigura un viitor sigur si nu asta e trist, ci faptul ca siguranta e perceputa ca venind doar dintr-un cont gras. Si probabil ca mentalitatea asta vine ca o urmare a unei epoci pline de lipsuri; 90% dintre cunoscutii mei care au in medie 30 de ani sunt permanent obositi si lucreaza peste program, se plang de asta, dar nu schimba nimic. Nici tipul de job, nici orarul, nimic. Se extenueaza pentru a avea o "siguranta financiara". Liberul arbitru functioneaza destul de greu atunci cand esti constant urmarit de teama de a nu "trai in lipsuri". Dar ce inseamna "lipsuri" variaza de la caz la caz si abia de-aici devine amuzant :)
Comentariul lui: Daniel Simeanu (25 aprilie 2007 16:07)
Nu cred ca era vorba neaparat de teama de a duce o viata in lipsuri... Cred ca exista intr-adevar o categorie de oameni "workaholics" care au ca tel in viata sa se realizeze pe plan profesional indiferent de pret . Pun cariera inainte de toate si uita de ei. Li se inoculeaza ideea ca firma la care lucreaza este mai importanta decat viata lor personala si ca faptul ca se afla acolo este un adevarat privilegiu. Sunt spalati pe creier si ajung sa se inrobeasca.Multinationalele si in general mediul corporatist privesc omul ca pe o rotita care daca se "strica" poate fi inlocuita usor cu alta...se gasesc destule...depinde de cat de stapan esti pe tine!
ROB, ROÁBÃ, robi, roabe s.m. ºi f. 1. (in evul mediu, in þãrile române) Om aflat in dependenþã totalã faþã de stãpânul feudal, fãrã ca acesta sã aibã dreptul de a-l omori. ; Om care munceºte din greu.; Persoanã luatã in captivitate (ºi folositã la munci grele); captiv. ; (Pop.) Deþinut, intemniþat.; Fig. Persoanã foarte supusã, foarte devotatã cuiva. ; 1. Om aflat in relaþii social-politice de subjugare, de aservire. 2.Fig. Persoanã subjugatã de o pasiune, de o preocupare copleºitoare, de o obligaþie. - sursa : DEX
Comentariul lui: vlad stefan (25 aprilie 2007 20:13)
Desigur ca nimeni nu te obliga sa te extenuezi muncind dar oare ce variante ai? Evenimentul este realmente senzational numai si pentru ca o persoana de 30 de ani a murit.punct.Moartea unui om de 30 de ani in conditiile acestea, merita si trebuie sa fie speculata pentru ca ne ofera prilej de reflectie. Dreptul sa alegi devine efectiv sau exercitabil , atunci cand ambele variante sunt viabile. Altfel, exagerand putin logica ta orice om poate sa aleaga intre viata si moarte, nu? Nu poti imputa nimanui ca a ales in stanga, atunci cand in dreapta e prapastia si nu exista nici o cale de mijloc.Din pacate siguranta chiar vine doar dintr-un cont gras si asta nu este doar o perceptie ci o realitate trista; aceasta este realmente tragic:lipsa optiunilor.Traim mergand pe un fir suspendat si ne este frica atunci cand ne uitam in dreapta si in stanga sa nu cadem.Nu avem paliere, nu avem solutii, nu avem iesiri.Nu avem decat inainte sau in jos. Ni se refuza chiar si dreptul la SUS. Ne cumparam optiunea de a nu ne prabusi in gol sau dreptul ca cineva de la capatul firului sa nu smuceasca brusc ; si oferim pentru asta singurul lucru pe care il avem:noi insine. Ei bine da! Cred ca moartea Ralucai trebuie exploatata cum se cuvine pentru a identifica solutii.Ele exista.Trebuie sa existe! AUREA MEDIOCRITAS trebuie descoperita. Dont buy your own life!live it!
Daca vorbeste un coleg de-al ei despre cat trebuie sa stea peste program, restul comentariilor devin inutile.
Credeti ca managerul a venit dupa ea acasa mai mult de grija ei sau de frica biciului/lantului de comanada?
Ce sa declare PR-ul lor? "Da dom'le, suntem vite de povara middle-class, cu rate mari al banca"?
Comentariul lui: MIRCEA POPA (25 aprilie 2007 23:52)
Aveti un comentariu amplu pe blogul meu de specialitate
http://romanian-antifeminism.blogspot.com/
Comentariul lui: Cristina Angheluta (26 aprilie 2007 11:01)
Nu ii inteleg pe cei ce o acuza pe Raluca. E normal sa vrei cariera sau bani. Dar nu e normal ca firmele sa te omoare pentru asta. Chiar si in Romania este ilegal sa te munceasca in halul asta, ca firmele sa faca un profit imens pe tine. Ar trebui ca familia sa primeasca o despagubire usturatoare pentru firma, iar acest caz sa ramana de referinta. Sa le fie frica sefilor sa mai abuzeze oamenii ambitiosi. Ea nu a gresit cu nimic, si extrem de trist ca a ajuns sa moara. Cand naiba sa-si mai caute si de lucru in alta parte? Apoi, toti cei ce n-au primit mosteniri sunt prinsi in rate peste rate fiindca au contat pe un anumit venit.
Acest eveniment trebuie speculat la maxim!!! Fiindca acest gen de abuz este practicat deja la scara mare in Romania. Cel putin jumatate din cunostintele mele sunt in situatii similare, iar in Romania se practica profit de 300% in cele mai multe cazuri. Cine crede ca asta e normal, este sarit de pe fix. Nu asa pui pe picioare o tara...
Nici macar un business de durata. Chiar daca nu mor, pana la urma angajatii dau chix sau pleaca cand limita le este depasita.
Este clar ca alegerea apartine fiecaruia, cat de dispus este sa mearga in ceea ce priveste devotamentul pentru firma. Cred ca daca sacrificiul angajatului este rasplatit corect si angajatul este de acord cu situatia in care se afla, totul e ok. Daca angajatul este nemultumit, este liber sa plece, nu inainte de a incerca sa rezolve pe cale amiabila conflictul. Iar daca firma a incalcat legea exploatand angajatii, este o problema a justitiei. Pana la urma de-asta exista Codul Muncii si tribunale, nu?
Comentariul lui: Nicoara (26 aprilie 2007 12:47)
hehe, n-a fost mediocra?! a murit pt ce ? pt ey ?
sunt niste lucruri pe lumea asta pt care se merita sa mori si se merita sa traiesti. in mod cert job ul, cariera, nu sunt dintre ele.
sunt sigur ca ar vrea acum sa castige 500 de euro si sa fie in viata, mediocra, ca milioane de romani care NU raman non stop la servici ci, in mediocritatea lor, se gandesc si la cei dragi de langa ei.
Comentariul lui: Myrabelle (26 aprilie 2007 14:00)
Am lucrat timp de 3 ani jumatate (2001-2004), ca receptionera intr-un hotel de o stea. Atributii pe langa cele ce tineau de receptie, nementionate in contractul de munca, mai erau de: dat zapada din fata hotelului, carat navete pentru bar, gatit pentru zilele de nastere ale cunostintelor sefilor, servit la masa, spalat vase dupa petreceri, spalat pe jos la parterul hotelului, schimbat lenjerii si curatenie in camere - daca erau cameristele plecate, pentru a mai face un ban in plus pentru \"sefa\", etc.
Primele patru luni, programul a fost de 24 cu 24 (pt ca sefa de receptie era \"bolnava\" si \"nu ne permiteam sa mai angajam pe cineva\"). Apoi am trecut la program de 24 cu 48. Numai ca, din varii motive, programul de 24 a devenit foarte repede program de 30 si chiar 36 de ore si automat au scazut orele libere. Zilele libere, chiar si pe motive de sanatate, trebuiau negociate. (Cu alte cuvinte, daca mi se facea rau cand eram la servici, trebuia sa fi anuntat deja cu macar 3 zile in urma - de parca putem sa prezic acest lucru.) De asemenea, daca eram in concediu de odihna sau in ziua mea libera si eram chemata la serviciu obligatoriu, pentru diverse motive.
Din cauza oboselii si a frustrarilor interioare pe tema abuzurilor venite de la fiecare superior ierarhic, organismul meu claca treptat si eu nu realizam acest lucru. Credeam ca era doar o perioada de oboseala.
Nu ma credea nimeni ca ma simteam rau, desi am fost luata cu ambulanta la spital, de cateva ori si de la locul de munca. La endoscopie s-a descoperit ca aveam un inceput de ulcer si colecistita cronica. Analizele suplimentare, efectuate la indicatiile medicului de garda, au dovedit faptul ca mai sufeream si de o pielonefrita cronica (din cauza frigului de la locul de munca).
In urmatoarea jumatate de an, am continuat sa lucrez si am incercat sa ma tratez si aveam o farmacie ambulanta pe post de poseta. N-am reusit decat sa persist in oboseala, sa-mi agravez bolile, sa nu pot manca mai nimic si starea mea psihica mergea usor spre depresie. Asfel am ajuns si la medicul psihiatru, care m-a diagnosticat cu sindrom de oboseala cronica.
Mi-am depus cv-ul la o alta firma, pe post de Marketing Manager, am fost chemata la interviu si angajata. Din pacate, nu s-au terminat toate aici. Desi incepusem sa am din nou o viata normala. Persistau durerile de spate si am mers la control. Am descoperit dupa radiografii si apoi un RMN, hernie de disc L4-L5 (care a fost provocata de prea mult stat in picioare in cele \"24h\" de munca la hotel).
A fost o greseala din partea mea sa accept atatea umilinte si sa imi pun sanatatea in pericol pe termen lung. A fost o greseala sa lucrez in acel loc.
In tot acest timp m-am considerat prea slaba si sensibila din nastere. Abia cand am vazut cati au fost si cati mai sunt inca in situatii similare am inteles ce-a fost cu mine.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat putere sa trec peste toate si sa fiu un om normal, din nou!
Ziceam la un moment dat ceva de "varful iceberg-ului". Se pare ca reflectoarele mass-media au gasit deja un alt exemplu.
Comentariul lui: Lucian (26 aprilie 2007 18:40)
merita sa-ti dai viata asa pt un salar de 2000 de euroi pe luna? astia din corporatii au prostul obicei sa considere omul un negru pe plantatia de bumbac... daca faci munca pe care in mod normal ar trebui s-o faca 4-5 oameni, daca stai si muncesti pt corporatie 18-20 de ore pe zi, daca renunti pt asta la viata personala, daca divortezi fiindca nu te mai vad nevasta/sotul/copiii pe acasa, atunci corespunzi, inseamna ca esti devotat corporatiei si intr-o zi vei fi propus pentru o promovare...
in schimb daca ai cumva tupeul sa spui ceva despre codul muncii, ca volumul de munca este imens si inuman... atunci ti se va spune ca nu corespunzi cerintelor corporatiei, ca nu faci fata postului, ca esti limitat fara ambitie, ca nu te poti adapta etc...
Viata personala? Familie? Timp liber sa te distrezi si sa te bucuri de viata si tinerete? Doamne fereste, pentru asta exista pensie, pana atunci trebuie sa-ti dedici/sacrifici viata corporatiei...
Pacat de fatuca aia care a murit... era chiar frumusica
