Topul celor mai influenti oameni din industrii
petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul
Vezi posturi in functie de domeniu:
dailybusiness.ro petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul
DUMINICÃ, 1 AUGUST 2010 | RSS pe categorii petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul
companiifinante-banciburseit&creal estatemedia & marketingautoturismlifestylenewmediahr
Business Stories Business Stories Vezi toate intrarile
petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul
petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul
25 FEBRUARIE 2010 15:58

Petrecerea de lansare a mall-ului Sun Plaza: La cocktail cu Dorel instalatorul

Un eveniment VIP ce se anunta cu adevarat spectaculos, la care a fost invitata toata crema business-ului romanesc, petrecerea de lansare a Sun Plaza, cel mai mare mall din Romania, s-a dovedit a fi un adevarat fiasco din cauza grabei si lipsei de profesionalism a organizatorilor.

Din anii '90, de cand particip la lansarile marilor investitii din economia romaneasca, rar mi-a fost dat sa vad un eveniment atat de slab organizat.

click pentru marire

Pe vremuri, cand industria de evenimente, PR-ul, marketingul, comunicarea erau inca la stadiul de ''gradinita'', evenimentele din viata companiilor se desfasurau in fapt dupa modelul unor nunti, botezuri, cumetrii, cu meniul de rigoare si formatie, de la care lipseau doar tinerii insuratei.

Anii au trecut, au aparut profesionistii, evenimentele au capatat tinuta, marketingul, comunicarea, PR-ul in general, au inceput sa isi arate beneficiile. Multi dintre oamenii de afaceri au inteles, in cele din urma, ca astfel de evenimente nu reprezinta o cheltuiala inutila, ca PR-ul poate aduce castiguri, ca la astfel de ocazii au posibilitatea de a cunoaste posibili parteneri de afaceri, ca, prin astfel de evenimente, isi pot atrage finantari si clienti.

Petrecerea de lansare a Sun Plaza, un mall in care s-au investit 200 de milioane de euro, se anunta a fi o adevarata lectie de comunicare. Invitatiile trimise de organizatori au surprins placut. Aveau aplicate o panglica rosie, ce venea sa sugereze momentul inaugurarii oficiale. O idee excelenta ce m-a determinat sa renunt la orice alta ocupatie, sa ma urc in masina si sa ma prezint, punctual, la intalnirea cu Sun Plaza. Era un prilej excelent, pe de alta parte, sa discut cu o serie de oameni de afaceri cu care rar poti sta face-to-face. Organizatorii invitasera sute de oameni de afaceri (potentiali parteneri sau clienti), politicieni, vedete, reprezentanti ai mass-media etc.

Prin noroaiele de la Sun Plaza

Din momentul in care am ajuns aproape de mall, ceva parea in neregula. La intrarea in parcare, aglomeratie, claxoane, politisti nervosi. In jurul nostru, buldozere, muncitori, munti de noroi, cabluri etc. Dupa o asteptare de cateva zeci de minute, am reusit in cele din urma sa ajung in parcarea mall-ului, arhiplina - sute de invitati se prezentasera deja la eveniment. La intrare, doua tinere ne-au intrebat cine suntem, ne-au notat cu constiinciozitate numele si firma. Mi s-a parut ciudat faptul ca nu ne-a fost cerut niciun numar de contact, o adresa de mail etc. Probabil stiu cum sa ne contacteze, la nevoie.
Era doar prima surpriza dintr-o serie cel putin originala. Am urcat spre sala in care urma sa aiba loc ''Party-ul VIP'', in fapt zona de fast-food a mall-ului.

Mese austere, putine, foarte multa lume in picioare, doua mese la care citiva chelneri se straduiau sa faca fata numarului mare de invitati. Pe jos, un praf ce mi-a adus aminte de momentul cand mi-am zugravit casa. Si apoi a urmat asteptarea. Evenimentul era programat sa inceapa la ora 6 insa abia dupa o ora si ceva, DJ-ul a anuntat startul petrecerii.

Pana atunci, ne-am plictisit de moarte, incercand sa trecem cu vederea muzica asurzitoare si manifestarile artistice ale DJ-ului George Vintila care repeta obsesiv pe toate piesele la microfon ''Sun Plaza, yea, yea''.

In jurul nostru, cele cateva sute de invitati pareau sa se simta la fel de prost. Practic eram intr-o sala inconjurata de cearsafuri albe ce ascundeau spatiile neamenajate, in care se fuma "turceste" si in care nu aveai cum sa comunici cu cei din jur decat prin tipete. Intr-un colt, vedeta Playboy Gina Pistol, imbracata intr-o tinuta casual-business, asista impasibila la forfota din jur.

Oare suntem la un eveniment VIP?

Timpul trecea si nimic nu parea sa anunte petrecerea anuntata. Niciun organizator, hostesa sau vreun reprezentant al firmei care sa ne dumireasca. Niciun material promotional care sa prezinte investitia, nici macar un banner. Ma asteptam, sincer, ca organizatorii sa ofere invitatilor, marea lor majoritate oameni de afaceri, macar un amarat de pliant in care sa isi promoveze afacerea, sa le prezinte oportunitatile de investitii, sa ii atraga in afacerea Sun Plaza. Nu mai zic de faptul ca, desi aveau un ecran LCD urias pe scena improvizata unde urma sa se deruleze inaugurarea, nu am vazut nici macar un logo sau promo video cu Sun Plaza, nu mai zic de un necesar film al investitiei, de la prima lopata si pana la finalizare.

click pentru marire


Nimic din ceea ce ar fi trebuit sa sustina din punct de vedere logistic un asemenea eveniment. In schimb, oamenilor de afaceri prezenti, de anvergura lui Dinu Patriciu, Puiu Popoviciu si Camelia Sucu, li se livrau periodic anunturi de genul ''Nu uitati sa va puneti biletul la tombola. Puteti castiga un weekend la volanul unui Ferrari!''. Pot sa pun pariu ca cel putin 30% dintre cei prezenti ar fi putut cumpara masina aia pe loc, numai sa taca DJ-ul!

Ideea in sine, a unei tombole la care sa castigi un weekend intr-o masina, a parut cel putin ciudata, in conditiile in care era adresata unei audiente VIP. Ca sa nu mai zic de faptul ca cei care nu aveau acel bilet de tombola minune, nici nu aveau de unde face rost de el, pentru ca fusesera trimise prin posta, odata cu invitatia.

In cele din urma, evenimentul avea sa inceapa, cu o intarziere de o ora si ceva. Pe scena, reprezentantii dezvoltatorului, finantatorului, primarul Piedone, ambasadorul Austriei si Gina Pistol.

O alta gafa de organizare a sarit in ochi si aici. De la discursuri a fost omis tocmai cea mai inalta oficialitate prezenta in sala, ambasadorul Austriei care, desi s-a apropiat de microfon cu o foaie in mana, a fost ''taiat'' de efervescentul DJ George Vintila, preocupat sa numere secundele pana la taierea panglicii investitiei. Mai ceva la la Revelion, momentul a fost urmat de o baie de confetti, in genul nuntilor de cartier, atunci cand se taie tortul miresei. In rest, niciun alt efect vizual. Macar daca aduceau un tort si iesea vedeta Playboy din el. Din pacate, domnisoara Pistol era atat de serioasa, incat te intrebi in ce calitate se afla pe scena, ca nu ne-a fost dezvaluita.

Cum am fost la cocktail cu Dorel, instalatorul

Momentul a fost urmat de vizitarea mall-ului, sau mai bine zis, a santierului, pentru ca doar putine magazine pareau a fi amenajate. Disperati de muzica house data la maxim, majoritatea invitatilor, repet - personaje din mediul de business nu amatori de cluburi, s-au indreptat spre magazinele, bineinteles, inchise!

La capatul culoarelor tronau doua mese de cocktail, in jurul carora s-a format aproape instantaneu o gramada ca la rugby. Printre invitatii veniti la patru ace, in costume de mii de euro si rochii de seara, se regaseau si cativa muncitori in salopete din cadrul mall-ului, care, obositi pe buna dreptate dupa o zi de munca, profitau de faptul ca puteau sa ia cina intr-o companie selecta.

Nu existau decat doua-trei mese, asa ca servirea bunatatilor se putea face doar in picioare, sprijiniti de usile magazinelor. Iar fundalul sonor, bineinteles, era asigurat de acelasi DJ Vintila, asezonat insa cu zgomote de masini de gaurit, prese hidraulice si alt zgomote specifice amenajarilor interioare aflate in plina desfasurare.

Nu e de mirare ca multi dintre invitati au decis sa plece imediat dupa discursuri, lasand in urma asa-zisa petrecere de VIP de la Sun Plaza.

Evenimentul avea sa se incheie ulterior cu tragerea la sorti a fericitului castigator al weekendului cu Ferrari, realizata de domnisoara Pistol.

A doua zi, lumea s-a inghesuit sa intre pentru prima data in mall. Ora si ziua inaugurarii (joi la 10 dimineata) au facut insa ca primii clienti sa fie, in marea majoritate, pensionari in cautare de reduceri.

GALERIE FOTO: Vezi cum arata mall-ul miercuri, cu o zi inaintea deschiderii

Adrian Negrescu
7422 afisari
Comentarii Comenteaza aceasta intrare
Comentariul lui: roxana (25 februarie 2010 17:15)
inteleg ca PR-ul si BTL-ul sunt mai nou in cautare de mixul perfect pentru evenimente 3 in 1: comunicare interna, corporate si media relations. din pacate cei de la sun plaza nu l-au gasit sau nici nu au stiut ca le trebuie. ghinion!
intrari blog
Comentariul lui: Linda Willy (25 februarie 2010 20:01)
Am incercat si eu sa particip la acest "eveniment", incantata de invitatia originala si indelungul teasing PR-istic din presa. Am sediul actualului job pe A1 km 22 -- de unde am plecat la 16:30 ca sa fiu punctuala la ora 18. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca totul se amana, se tarageanaza, fara o minima moderare din partea DJ-ilor care ar fi trebuit sa tina publicul in priza -- iar dupa o zi de lucru, nici macar piscoturi ori masline nu se-nvarteau pe tavile sprintare... doar pahare goale, mucuri de tigari si muuult praf!

Plictiseala si oboseala, lipsa oricarui anunt despre ce urma sa ni se intample m-au determinat sa parasesc "petrecerea" inainte de a fi inceput, deci la 19:20, cand inca multi romani invitati ajungeau cu maxima seninatate la un eveniment ce-ar fi trebuit sa fie deja la jumatate...

Pacat de brand-urile adunate acolo, de mintile stralucitoare din spatele butoanelor organizatoare si de timpul petrecut in trafic. Ramane o lectie despre "asa nu" si-un gust amar ca, desi investitorii sunt austrieci, tot nu au invatat sa respecte timpul si atentia bucurestenilor si nu numai.
intrari blog
Comentariul lui: Chriroj (26 februarie 2010 11:16)
Ar fi bine de stiut firma care s-a ocupat de acest eveniment, pentru ca mie greu sa cred ca au fost chiar austriecii, cu siguranta a fost angajata o firma care a dat acest "kicks".
In rest, articoulu mi-a placut foarte mult, foarte bine redactat, bravo!!
intrari blog
Comentariul lui: CD (26 februarie 2010 15:22)
Intrutotul de acord cu Chriroj.
Datorati acest lucru cititorilor, d-le Negrescu; nu pot sa cred ca nu stiti, iar pe de alta parte nu-i chiar atat de greu de aflat.
Ar fi un gest... hmmm... profilactic ;-)
Deci - cine s-a ocupat de toata povestea? Ma astept, de altfel, sa fi fost mai multe firme, nu doar una.
intrari blog
Comentariul lui: Adrian (26 februarie 2010 18:04)
Sincer, nu cred ca este important numele companiei. De altfel, e destul de usor de aflat. Importanta este, din punctul meu de vedere, maniera in care ''profesionistii'' au organizat acest eveniment. Din pacate, nu este un caz singular.

De un lucru nu duce lipsa Romania, de specialisti :)

O rugaminte: Mailul meu este deschis tuturor celor care se confrunta cu astfel de ''profesionisti'', din toate domeniile de activitate.

Pentru ca, nu-i asa, critica este intotdeauna constructiva!
intrari blog
Comenteaza aceasta intrare
Opiniile exprimate de autorii blogurilor le apartin in exclusivitate, iar DailyBusiness.ro nu isi asuma vreo responsabilitate in legatura cu acestea
petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul
Citeste blogul lui:
Vezi articolele din:
Cauta in bloguri dupa:
Afiseaza
Jurnalist DailyBusiness.ro
Adrian Negrescu
Despre autor:
Adrian Negrescu
Jurnalist DailyBusiness.ro
last 5 entries
categorii
Altele (3)
arhiva
Business Blogs:
Florin Rau, Specialist HR
Sergiu Mircea, Director Adjunct Marketing - Publicitate Banca Transilvania
Mihai Musatoiu, Redactor-sef DailyBusiness
Radu Ciofu, analist financiar
SSIF Romintrade, Societate de servicii de investitii financiare
Lucian Preda, fondator lowcostroutes.com
Ioan Basea, Manager Office Travel & Croaziere.net
Raluca Anghel, Managing Partner, A&M PR Agency
Cristian Cochintu, Analist financiar -Admiral Markets
Mihaela Tudorancea, Senior Partner, Nefertiti Human Capital Consulting
Karina Popescu, Business & Technology Consultant, Rokapo
Elena Mihoc, sales consultant, Landmark Properties, Dubai
Allen Nedelcu, specialist marketing
Elisabeta Nita, Responsabil marketing&advertising, Dumagas
Itzhac Covaliu, Economist, ICAB Investment
BiG Media PR, Relatii Publice
Clement Dan, managing partner, BusinessMachine
Marius Balasoiu, Managing Partner, ForPeople
Ioana Mucenic, Managing Partner, Pastel Age
Iulian Matache, Project Manager, Contrast Management-Consulting
Monica Manea, COO SPM Indoor Division
Public Euroconsulting, Agentie HR si Consultanta in Marketing
Paul Lipovanciuc, AEC Channel Manager SEE, Autodesk
Valentin Nicolae, Economist
Daniela Dimitriu, Head of Marketing, Generali Asigurari
Cristian Roman, jurnalist freelancer
Razvan Durlan, PR consultant
Marian Rujoiu, Trainer Manager - Extreme Training
Matt Symonds, Founder SymondsGSB
Cristian Lacraru, Jurnalist IT
Adrian Negrescu, Jurnalist DailyBusiness.ro
Valentin Ionescu, director general, Unic Management Consulting
Andrei Puscaragiu, Sales Expert, Deltastock AD Sofia- Sucursala Bucuresti
Stefan Neacsu, Manager Global Customer Support, Oracle Romania
Traian Badulescu, Purtator de cuvant ANAT
Bradut Florescu, Travel Journalist
Eugenia Cosinschi, Antreprenor
Iulian Urban, Presedintele Asociatiei Asistenta pentru Consumatori
Sabin Gilceava, Senior Partner TREND Consult - Consultant in Negociere
Alexandru Suciu, Fondator AnsambluriRezidentiale.ro
Iulian Rizea, Branch Manager, Deltastock AD Sofia Sucursala Bucuresti
Corina Chira, Product development manager, Aviva Investors
Stefan Negritoiu, servicii B2B in imobiliare
Elena Olteanu, General Manager 4 ACE
Madalin Mancila, Business Travel Marketer
Geanina Labar, Colaborator DailyBusiness.ro
Sergiu Mihalcea, CEO Italics
Ronnie Smith, Business Development Consultant la BPP Professional Education Romania
Andrei Vacaru, iMONDO Imobiliare Timisoara
Dorin Victor Vasile, Psiholog - psihoterapeut
Valentin Gros, Editor DailyBusiness
Lucia Mihail, Redactor DailyBusiness
Gecad ePayment, comert electronic
Trout & Partners Consulting Romania, Consultanta de marketing
Gecad Net, Companie de securitate IT
Marius Vicentiu Coltuc, avocat titular Casa de avocatura Coltuc
Adrian Mihaltianu, Analist piata auto
petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul
petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul
petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul
© 2006 Bazar Publishing SRL.
Toate drepturile rezervate.
back to top
Contact| Despre noi| Job-uri la DailyBusiness|
petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul
petrecerea de lansare a mall-ului sun plaza: la cocktail cu dorel instalatorul